Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

UDA PÂNĂ LA PIELE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru UDA PÂNĂ LA PIELE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 35 pentru UDA PÂNĂ LA PIELE.

Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul

... Ia, d-aci, de peste Jii! — Iancule, ce-ai târguit? — Dat-am aur și argint Pe vro cinci oca de plumb, Să duc la băieți în crâng; Că băieții, făr-de minte, Risipesc la gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte Și nu știu trage la ținte: Că băieții, cam zglobii, Trag la naiba, prin pustii, Nu ca mine, -n cărnuri vii! Până vorba nu-mi sfârșea, Iacătă-mi și potera, Bat-o Maica Precista! Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, Îi tot zicea: — Iancule ... a făcut maica voinic, Să n-am frică de nimic; M-a făcut maica fecior, Să dau taichii ajutor: Să mă țiu pe la strimtori, Pe la munți, în trecători, În drum, pe la negustori, Când se-ntorc din Râureni Cu punga cu gălbiori Și cu murgii sprinteori! Și cum sta Și cum vorbea, Bine vorba nu-mi sfârșea ... da, Trei pistoale slobozea, Nevăzut că se făcea Și gonea, măre, gonea, Pân-la Olt că-mi ajungea, Dincolo de Slatina; Până-n malul Oltului, La capătul podului. — Foicică de lipan, Măi podar, Măi cârciumar, Trage podul, Să trec Oltul! — L-oi trage De mi-i da ortul! â

 

Emil Gârleanu - Gâza

... strașnic din iarba coaptă și că pentru dânsul e un locușor mic deoparte. O să încapă tocmai bine. Lovitura unei vergi îl făcu să tresară. Până la târg nu era mult. Vântul iar se curmase, pădurea pe margini stătea încremenită, arsă. Cei din urmă copaci rămaseră în urmă; la dreapta și la stânga, câmpul, acoperit mai tot de lumânărică, se întindea departe, până la poalele munților întunecați. O smuncitură a dârlogului din dreapta îl îndemnă să ocolească fără întârziere, trecu șanțul pe o podișcă ce se îndoia ... se până peste gât; o ploaie de lovituri îl făcu să-și ia seama la mers. Câmpul parcă îl mai învioră. Târgul rămăsese în urmă, la stânga: mergeau aiurea. Vedenia cu iesle se șterse, cele dintâi căsuțe acoperite cu stuh, ale satului, se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. Câțiva purcei fugiră ... din drum; un câine se luă după el, lătrând amarnic; o femeie se întorcea de la fântână cu o tivgă plină cu apă pe umăr. La poarta țarinei stătură. Stăpânul său se coborî, deschise poarta, căci jitarul lipsea, nu mai încălecă, îi aruncă dârlogii peste oblâncul șeii, de-i încordă gâtul ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... reguleze ceasurile după un nou sistem. Somnorosul este silit a se scula odată cu soarele, și leneșul a umbla pe jos până ce nu mai vede bine. Aceste îndatoriri tiranice sunt neapărate pentru folosul curei. La șase ceasuri de dimineață, țipătul trâmbiței, miorlăitul clarinetei și bubuitul tobei îl trag din brațele somnului și f[...]ntârziere el trebuie să părăsească dulcea căldură ... și mai am vro trei. -- Cum se poate! douăsprezece pahare, d-ta care ești atât de delicată!... -- Comment trouvez-vous l'eau ce matin, madame la baronne ? -- Tedesdaple ! Vizita la fântână ține de la șase până la opt ceasuri, în care vreme muzica cântă necontenit tot soiul de arii vesele; și cu cât razele soarelui se mai încălzesc, cu atât fețele bolnavilor ... depărtează de la fântână cu pasuri repezi. După cura de apă, fieștecare pătimaș se odihnește vro două ceasuri de chinurile ce a suferit la fântână. Vai însă de acea odihnă! Ea seamănă cu cea de pe urmă noapte a unui osândit la moarte. Tot soiul de oțărâri îl cuprind când gândește la baia rece care-l așteaptă, și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)

... capul, ca prin gura cămășii, și zicea râzând: — Bau, tată... Și împăratul plângea de bucurie, și lacrimile alunecau de-a lungul bărbii până la sfârcuri, și de-acolo picurau, ca din niște feștile, pe genunchii goi ai domniței. Iar împărăteasa avea haz, căci începea și ea, adunându-și lacrimile ... nătâng (sau ce nătângă), de azi înainte nu mai plâng, că plânsul nu e de-a bună... Așa au petrecut ei mulți ani, până când domnița a început a nu mai fi mică și barba împăratului de până la brâu i-a trecut peste genunchi. Și două lucruri necăjeau pe împărat: că nu-l mai răbdau puterile să-și joace copila pe ... adormi cu genele ude și cu mâinile încrucișate pe piept. Când tresări din somn și deschise ochii, și mă-sa și tată-său se uitau la ea cum se uită bătrânii la icoane. Împărăteasa tăcu, iar împăratul zise încet: — Nu mă lăsa, lumina și toiagul bătrâneților mele! Și nici o vorbă nu mai scoaseră tustrei, ci ... de măritiș. -Mai știi minune!... zise împărăteasa. — Da' unde să-i găsesc potriva? șopti împăratul în urechea împărătesei. Și pe loc porni vestea pe la ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... un asemenea vis. El nu înțelegea că steaua sub care se născuse venea să-l slujească. A doua zi, mergând iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina, și iarăși se culcă la tulpina lui, și iarăși visă același vis. Sculându-se, își zise: "Mă, ăsta nu e lucru curat", și iarăși toată ziulica fu dus pe gânduri ... peste poate a-l face să rămâie, îi dete ce bruma mai avea să ia, și el plecă, luându-și ziua bună de la stăpân. Ducându-se de la satul său, flăcăul ajunse drept la curtea împărătească și se băgă argat la grădina împăratului. Grădinarul fu bun-bucuros să-l priimească, când îl văzu așa curățel, căci dobândise până atunci câteva bobârnace de la fetele împăratului că bagă argați tot ce este mai urâcios și mai scârbos în omenire. Curățel, curățel, dară hainele de pe dânsul erau imoase, deh ... petreacă vremea în toată viața lor. Așa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la pețitori; ba feciori de domni și de împărați, ba feciori de boieri mari,

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... A fost o nuntă cum nu se mai văzuse. Târgul se rumenise ca într-o noapte din povești, în lumina masalalelor ce ardeau de la casa boierului Iorgu până la ușa bisericii. Cursese toată boierimea din Moldova să ieie parte la o sărbătoare ce le mai amintea vremurile de altădată. Luminat de fericire, boierul Iorgu Buhtea stătea în fața altarului cu privirile țintite spre icoana Maicii ... — Ai dreptate; știu că-ți pui cuvântul numai pentru cei cu sufletul ales... Și-s puțini, boierule, puțini! adăugă Vodă cu amărăciune, uitându-se la cei de primprejur. Să fi auzit că ai nesocotit povața unui bătrân!... Îndată îți trimitea trăsura și te poftea până la dumnealui. Când te chema, știai ce te așteaptă, dar n-aveai încotro, te duceai. Boierul îți ieșea în scară, te ducea în odaia de primire ... nu prea era din inimă. Dar ochiul cel ager al boierului băgă de seamă: Ce e drept, mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteală. Ocârmuitorul, care se gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși până ...

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult. Era în 1907. Fusesem greu bolnav în București și mă întorceam la Berlin acasă. Însănătoșirea mea se făcea cu anevoință, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sfătuit să mă feresc până și de cele mai ușoare zguduiri sufletești. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind și i-am spus să fie pe pace. După un surghiun ... fântânii din larga piață-grădină. Lina boare a asfințitului legăna ciucurii purpurii ai trandafirilor agățați pe terasa casei din față, purtându-le mireasma până la mine. Seara da însuflețire umbrelor, în oglinzi, tainic, treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l așteptam ca să admir colțul cel mai frumos al ... cam întunecoasă, ce ar fi putut face cinste oricărei locuințe de burgmaistru sau de staroste de breaslă, așa bogat căptușită cum era cu stejar afumat până la jumătatea peretelui, unde blana ieșea afară, făcând jur împrejur o largă poliță pe care stăteau înșirate năstrape și ulcioare de Delft. Ce minunate clipe petreceam ... ducii de SaintAlbans. Să se fi tras cumva din aceștia, nu i-ar fi făcut mai multă cinste ei lui decât el lor. Deși englez

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... bătea din ce în ce mai violent. Se sculă în picioare. Slab, aiurit, păși ușor, de teamă de-a nu se frânge de la încheieturi, și îngenunche la picioarele soției sale. Răsuflarea se opri ca la un om ce se prăbușește într-o groapă fără fund. Până când genunchii îi ajunseră la covor, i se păru o eternitate de rușine maladivă. Câteva pete rumene îi răsăriră în obraji. Întinse încetinel mâinile pe genunchii dnei Moroi, care se ... plătesc pe două luni... N-aveam decât cei 200 de lei... A plecat lăudându-se cu judeca... Sofi se sculă repede. Se duse la oglindă. Începu din nou să se pieptene. Își desfăcu câteva codițe, strâns împletite din frunte până la urechi, ținând între dinți un ac de cap. Moroi, jinduind zadarnic o vorbă din partea ei, un surâs, o căutătură cu coada ochiului măcar, își ... de soare, și, tresărind la sunetul clanței, se strecură pe ușă, abia îndrăznind să-și descarce toată inima într-un suspin. Vântul fluiera prin streșini. Până la Sofi erau trei uși închise, totuși, Moroi furișă prin geamuri o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... fără aceste calități vânătoarea are numai puține șanse de reușire. Câteodată pasiunea aceasta, dacă nu-i înfrânată de răbdare și prevedere, poate aduce pe vânător până la nebunie și la urmări periculoa­se, mai ales din cauză că lăcomia de cucerire e cea mai durabilă din toate pasiunile. Aceasta o dovedesc mulți octogenari, care mai ... și colonistul german Falzfein, care ținea oi în Bugeac și în guvernământul Hersonului. Călătorind prin Bugeac, nu o dată stam uimit, privind cu ad­mirare la acele colosale cârduri de oi, în turme de la 20 până la 30 de mii de capete, iară cai până la o mie într-o herghelie, prin care zburdau armăsari aduși din Africa și Abisinia, în preț de 10 până la 12 mii de ruble armăsarul. Iară printre oile de merinos, albe ca omătul, cu lână mătăsie, săltau berbeci de Angora și Asia Mică, în preț ... mi, cititorule, ori de n-am dreptate a numi Bugeacul de atunci un Eldorado în privința bogățiilor ce le con­ținea, începând de la păsările zburătoare de vânat, mistreți, lupi, vulpi etc., până la peștii Dunării și ai lacurilor, și de la pești

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... i-a tras un picior drept unde-ncepe să-i zică spatelui coadă. S-a dus de-a berbeleacul puiul până la comoara împărătească; a luat suta de mii de galbeni, și, p-aci ți-e drumul! într-un suflet, la-mplinirea datoriei. Pe drum s-a prefăcut în chip de om, nici matuf, dar nici prea țângău; om tocmai în puterea vârstei, frumos ... oameni de jos, se țineau cu o livede mică de măslini. Pe când împlineam șeapte anișori, le-a venit părinților dorința să meargă la hagialâc; și așa, după ce au făcut rost "de ceva parale, m-au luat împreună și ne-am dus călare pe catâri până la portul Salonicului. Acolo, ne-am suit pe o corabie mare, care aștepta cu pânzele ridicate vânt, ca să pornească spre miazăzi către Iafa. N-a ... iar fasolea își navălește puterea spre partea dimpotrivă; una-mpinge, alta nu se lasă; se-ncinge luptă cu iuțeală mare în măruntaie, cârcei peste cârcei, până se face încurcătură-n mațe, de se sparge praporul - și se prăpădește omul de hurdukarismĂ³s - așa zic grecii ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... de-aramă; La capul lumii, bag de seamă. Și ce gândiți? Achim era Cu nenoroc ori desperase? De unde zmei! Se bucura, Cât sta din piele mai sa iasă! Pe el de mult îl tortura Dor greu, de-a sta cu sfinți la masă: Și-acum în orice caz va sta! Dar cum? Achim citise-n carte, Că sfinții-și au crăimea lor Și-apoi pe sfinți cam ... prinde-a spune de Păcală, Cum face nebunii mereu, Și pune coarne unui mire; A spus de când s-au jeluit, Țiganii la metropolit, Să-și facă și ei mănăstire; A spus cum lingurar Archire Fura prescură de la schit: Așa spunea de lung și jelnic, Ca popa Spic din molitfelnic! A spus Achim câte minciuni Și câte pozne și minuni, Cât ... în adevăr, Bătut e bietul ca un măr— Al dracului.“—și se tot duce, Făcând de spaimă câte-o cruce. „Mă duc la sfânta Luni! La ea, Să-ntreb de Savincuța mea!“ Cu-acest gând el se ușurează. Deci merge-ncet la ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...